Ziua Imnului Asociației
La inițiativa doamnei preotese Christina Dură şi cu binecuvântarea părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, a fost instituită Ziua Imnului Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”.
Văzut ca şi emblemă identitară, Imnul Asociației „încorporează” reperele şi valorile vieții creștine pe care Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” şi le-a asumat: perpetuarea memoriei soției domnitorului martir Constantin Brâncoveanu şi a modelului de viață creștină a acesteia, promovarea valorilor culturale şi spirituale românești, sporirea faptei bune şi a grijii pentru aproapele, stimularea talentului şi a performanței.
Prima ediție a Zilei Imnului Asociației a avut loc la 1 octombrie 2023, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, după Sfânta Liturghie săvârșită de Părintele Ioan.
Imnul Asociației este lucrarea muzicală „Balada Lalelelor”, compusă special pentru asociația noastră de tânărul compozitor Andrei Virgil Popescu.
Născut la 22 ianuarie 1997, la Iași, domnul Andrei Virgil Popescu a debutat componistic la vârsta de 17 ani, în cadrul concertului orchestrei Colegiului National de Artă „Octav Băncilă” din Iași, unde a fost interpretată uvertura „Elysium”, lucrare pe care a compus-o sub îndrumarea profesorului Ciprian Andrei Ion. A urmat cursurile Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași, secția Compoziție. Debutul dirijoral a avut loc la Opera Națională Română din Iași, în stagiunea 2020-2021, cu opera „Directorul de Teatru” de W. A. Mozart.
Ȋn prezent, domnul Andrei Virgil Popescu urmează studiile de doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București, după programul de master în compoziție urmat în cadrul aceleiași instituții.
Ȋn compunerea imnului, domnul Andrei Virgil Popescu a avut ca punct de reper „personalitatea emblematică a Doamnei Maria Brâncoveanu, puterea extraordinară de care soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu a dat dovadă în momentele dramatice care i-au marcat existența”. (extras din intervenția compozitorului la Ziua Imnului Asociației).
Iată cum ne descrie doamna Anamaria Raiciof-Ştefan, pianistă, această compoziție: „Lucrarea este compusă în tonalitatea do minor și debutează, în manieră tradițională, cu un interval de cvartă ascendentă, procedeu frecvent întâlnit în debutul imnurilor, care conferă muzicii un caracter solemn și bine ancorat în tradiție.
Compoziția este destinată viorii și pianului, linia melodică a viorii putând fi, la nevoie, dublată sau înlocuită de o voce. Scriitura pianistică depășește rolul unui simplu acompaniament. Linia melodică este prezentă constant și în partea de pian, acesta având o scriitură amplă și bogată, capabilă să susțină discursul muzical. Pianul preia, dezvoltă și îmbogățește materialul melodic, oferind un suport solid și expresiv. Textura este animată de arpegii si figuri melodice care conferă lucrării profunzime și fluiditate.
Lucrarea este scrisă în măsura de 6 optimi, iar compozitorul valorifică versatilitatea acestui metru, alternând subtil între accente binare și ternare. Pe parcurs, apar și momente de poliritmie, care adaugă varietate ritmică și dinamism discursului muzical, fără a îngreuna percepția ascultătorului.
Din punct de vedere formal, lucrarea este structurată în două secțiuni distincte. Fiecare secțiune este alcătuită din două idei muzicale principale, A și B, fiecare fiind expusă de câte două ori. În cea de-a doua secțiune, tema A revine într-o variantă îmbogățită la pian, cu o scriitură mai elaborată și mai bogată. Tot aici apare și o modulație surprinzătoare către tonalitatea Si major, tonalitate luminoasă în care compozitorul alege să încheie lucrarea, conferindu-i un final amplu și luminos.”
Imnul a fost interpretat în premieră absolută la Ziua Imnului Asociației de domnul Leonard-Lucian Raiciof, violonist, prim concertmaster, Residentie Orkest Haga, şi doamna Anamaria Raiciof-Ştefan, pianistă.
Ediția 2025
La finalul ediției din acest an a Zilei Imnului Asociației, doamna preoteasă Christina Dură a transmis următorul mesaj:
Dragi doamne,
Am petrecut o oră împreună, cu prilejul Zilei Imnului nostru. Și, într-adevăr, ne-am delectat cu melodia Baladei, plină de emoție și forță în acțiune; cred aceste două calități ne caracterizează și pe noi.
Am avut ocazia să prezentăm proiecte în desfășurare, precum și proiecte noi. Și mulțumim încă o dată doamnelor care se ocupă de aceste proiecte și să ne rugăm Sfintei noastre să ne ajute, spre bunul lor sfârșit.
Mulțumesc doamnelor care au putut participa, dar regret faptul că nu am fost mai numeroase. Cu siguranță, fiecare din cele 25 doamne absente a avut motive și scuze.
Doresc, de asemenea, să mulțumesc și doamnelor care au pregătit/cumpărat și au adus gustările, desertul și șampania.
Cu ajutorul Domnului, următorul eveniment este prezentarea Alinei la Institutul Român din Freiburg, la sesiunea științifică anuală, sâmbătă 11 octombrie a.c.. Subiectul prezentării este: Asociația "Doamna Maria Brâncoveanu" în cei 10 ani de activitate.
Apoi, vom avea conferința despre viața și faptele Sf. Otilia, pe care ne-o va prezenta domnișoara Mihaela Rușitoru din Strasbourg, duminică 23 noiembrie a.c., după Sf. Liturghie de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Templu.
Dragi doamne, eu sunt mândră de Asociația noastră, de toata lucrarea frumoasă, lăudabilă, bogată și, mai ales, exemplară. În acest sens, felicit călduros și mulțumesc din toată inimă doamnelor de la conducere, care lucrează în mod invizibil și neobosit pentru propășirea Asociației și recunoașterea ei pe plan național.
Am încrederea că Sfânta se va îngriji ca Asociația sa să ramâne trainică și rodnică de fapte bune, cum ne-a îndemnat astăzi pericopa Evanghelică, să fim iertători, chiar dacă n-am greșit noi, și milostivi, cum este Tatăl ceresc.
Cu doriri de tot binele.
Să ne revedem cu bine.
Preoteasa








