12. Dora D'Istria
Vineri, 6 august 2021, ora 13.30, cu binecuvântarea părintelui paroh dr. Ioan Dură, doamna Ioana Mațenco a susținut conferința intitulată:
,,Dora D'Istria (Elena Ghica) – vlăstar ales al României, personalitate culturală de excepție a Europei secolului al XIX-lea''.
Conferința a avut loc în biserica parohială şi s-a bucurat de prezența şi aprecierea membrelor Asociației.
Rezumatul conferinței „Dora d’Istria (Elena Ghica) – vlăstar ales al României, personalitate culturală de excepție a Europei secolului al XIX-lea”
Expunerea a evidențiat rolul pe care prințesa Elena Ghica (după căsătorie, prinţesa Helena Kolțova-Masalskaia), a cărei activitate literară s-a desfășurat sub pseudonimul Dora d’Istria, l-a avut în istoria și cultura română.
Au fost, pe rând, evocate spiritul ei creator, calitățile de “geniu” pe care exegetii vremii I le-au atribuit, realizările sale literare, scrise în limbile franceză, italiană si greacă, studiile referitoare la situația femeii în perioada respectivă și lucrarile despre creația populară românească.
Prezentarea profilului literar al Dorei d’Istria a fost completată prin evidențierea contribuției sale la susţinerea mişcărilor naţionale ale naţiunilor din Europa de Sud-Est, precum și la apărarea drepturilor femeii.