B. Ziua Bunicilor
Ziua națională a Bunicilor – propunere legislativă aflată în
procedură normală de dezbatere şi aprobare în Parlamentul României
În urma demersurilor realizate de Asociație cu binecuvântarea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, la data de 9 aprilie 2024, a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților inițiativa legislativă liberală pentru instituirea la 9 septembrie, a Zilei naționale a Bunicilor.
La data de 11 iunie 2024, Senatul a adoptat cu 96 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, propunerea legislativă de instituire, la 9 septembrie, a Zilei naționale a Bunicilor.
Propunerea legislativă se află, în prezent, în dezbatere în Camera Deputaților.
Prin inițierea acestor proceduri legislative, începe să se concretizeze obiectivul Asociației de a se acorda oficial bunicilor, la nivelul întregii societăți române, recunoașterea cuvenită.
Cu binecuvântarea Părintelui Ioan, Asociaţia “Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” va sărbători Ziua Bunicilor printr-o festivitate care va avea ca moment principal vernisarea unei expoziţii de fotografii cu bunicii noştri sau bunicii copiilor noştri, intitulată „Însemnări din spatele unei fotografii”. Pentru a aduce bunicilor și gestul nostru de recunoștință, fotografia va fi împodobită cu flori.
Ziua Bunicilor se desfăşoară, în acest an, sub un dublu semn aniversar pentru că atât Asociaţia „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu”, cât şi proiectul în sine, împlinesc, prin grija Părintelui Ioan şi a doamnei preotese Christina Dură, zece ani de rodnică „existenţă”.




